Alimentele anti-Candida şi cele care ajută în procesul de vindecare

« »

Fructele

Fructele sunt o excelentă sursă de curățare a organismului și sunt încărcate cu vitamine și minerale. Sunt ușor digerabile. Străduiește-te să-ți diversifici consumul de fructe. Mănâncă fructele separat de masa obișnuită pentru a ajuta digestia, de preferat înaintea acesteia cu 30 minute, pe stomacul gol și încearcă să nu le cureți de coajă. Evită să gătești fructele, deoarece zahărul pe care îl conțin devine mai toxic pentru sistemul tău.

Atenție! Evită fructele care sunt foarte dulci cum ar fi: bananele, pepenii (în special cei galbeni), portocalele, caisele și alte fructe tropicale, fructe congelate, la conservă sau fructele confiate. În primele două săptămâni de tratament, încearcă să reduci consumul de fructe la o servire pe zi.

Notă: în cazurile severe de candidoză, recomand excluderea fructelor din alimentație până când simptomele dispar. ( Între 3-4 luni de la începerea terapiei anti-candida)

Avocado, lămâile, kiwi, sunt excepții. Ocazional se pot consuma și grapefruit, pere mai puțin dulci, mure, coacăze, zmeură.

Legume germinate

Acestea intră în categoria superalimentelor, foarte nutritive, detoxifiante, încărcate cu vitamine, ușor de digerat și cu un conținut crescut de enzime. Le poți crește chiar tu, asigurându-te că primesc necesarul zilnic de apă, că sunt proapete (pentru că supuse fierberii pot deveni toxice și își pierd din conținut) și fără adăugarea de conservanți, etc

Lintea încolțită este o sursă fantastică de proteine, combinată cu orez brun cu bobul lung, realizează masa completă din punct de vedere proteic. Deasemenea poți pune la încolțit : grâu, năut, soia, etc.

Vegetale fără amidon

Precum legumele încolțite, și vegetalele fără amidon pot fi consumate fără griji în cantități nelimitate. În această categorie intră: ardei gras verde, castraveți, țelină, salată verde, brocoli, conopidă, varză de Brussel, varză albă și roșie, spanac, ridichi, ceapă verde. Aceste vegetale sunt o execelentă sursă de energie deoarece furnizează carbohidrați complecși, care sunt arși încet și gradual.

Cereale fără gluten

Cerealele integrale fără gluten sunt surse nutritive de proteine foarte bune. Au conținut scăzut în grăsimi, reprezintă surse excelente de fibre, vitamine și minerale. În această categorie intră: orez brun, hrișcă, mei, quinoa, amarant, secară integrală.

Ca o regulă, din moment ce grânele, conduc la formarea unui mediu acid, extrag calciu și contribuie la constipație ar trebui să încorporezi grâne fără gluten în dieta ta, prin servirea a două mese pe zi în acest sens.

Orez integral

Deja ești înafara oricărui pericol în ceea ce privește orice tip de carbohidrați rafinați, iar orezul nu face excepție.  Ideea e să alegi orezul integral (orezul brun), de preferat forma ecologică, cu bobul lung, și nu varianta rotundă sushi. La fel ca și celelalte legume sub formă de boabe, orezul se lasă la înmuiat în apă, peste noapte, înainte de a-l găti. Gătitul ar trebui să dureze mai mult timp, la foc mic, pentru ca masa să fie mai ușor de digerat.

Fasolea

Reprezintă deasemenea o sursă de proteine. Dar acest tip de proteine pot stresa sistemul digestiv, pentru a preveni asta, fasolea ar trebui să fie lăsată la încolțit, apoi la înmuiat peste noapte, și gătită mai mult timp, la foc mic, pentru a reduce potențialele gaze și pentru a face proteinele mai ușor de digerat.

Nuci crude și semințe

Migdalele, nucile, dar și semințele se susan, in, mac, floarea-soarelui, dovleac sunt o sursă foarte bogată în proteine ușor digerabile, dar este recomandat să se consume alături de produse alimentare bogate în fibre. Pentru a beneficia de toți nutrienții, vitaminele, mineralele, este foarte indicat să le consumați în stare crudă. Semințele de dovleac sunt o sursă bogată de zinc, iar semințele, în general, sunt surse bogate de acizi grași și enzime bune pentru digestie.

Ierburi și frunze verzi

Frunzele de salată, cele de pătrunjel, mărar, leuștean, ștevie, lobodă, spanac, leurdă,  conțin cantități însemnate de minerale de calitate și vitamine. Sunt deasemenea surse grozave de clorofilă, sângele vieții oricărei plante. Acestea dețin o imensă varietate de antioxidanți care ajută organismul în lupta împotriva radicalilor liberi, paraziților și candidei, implicit.

Alte exemple de ierburi spectaculoase sunt: chimen dulce, busuioc, coriandru, cimbru, păpădia, oregano, mentă, frunzele de țelină, rozmarin, pătrunjelul, urzica.

Consumat zilnic, pătrunjelul verde este un factor de întinerire, stimulează fertilitatea, este antireumatic și anticancerigen, fiind recomandat și în tratarea tuturor bolilor de nervi. Mai tare ca portocala și spanacul . Dacă răcești ușor, ai o digestie cu probleme, ești stresat (stresul consumă rapid substanțele nutritive și slăbește sistemul imunitar) sau nu consumi prea multe vegetale, poate e timpul să faci o cură de pătrunjel. Această plantă este pe drept cuvânt o adevărată polivitamină fortifiantă. Pătrunjelul conține: provitamina A, vitaminele B, K și E, calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, cupru, sulf, iod, clorofilă precum și histidină, aminoacid care „frânează dezvoltarea tumorilor”. 100 de grame de pătrunjel proaspăt conțin 200-240 mg vitamina C, 60 mg provitamina A, 19 mg fier și 0,5 mg mangan. Iată că pătrunjelul este de patru ori mai bogat în vitamina C decât portocala și varza și conține mai mult fier decât spanacul. O legatură de pătrunjel furnizează mai multe proteine decât două ouă. Pătrunjelul conține și compuși care produc vitamina B12. Aceștia sunt necesari pentru formarea hematiilor și pentru o creștere normală a celulelor, importanți pentru fertilitate, sarcină, potență, imunitate și prevenirea bolilor degenerative.

Urzicile conțin un număr mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofilă, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, etc), substanțe proteice, acid pantoteic, acid folic, amine, cetone, etc.

Datorită acestui bogat conținut ele sunt folosite ca aliment precum și ca plante medicinale în cure pentru regenerarea organismului și pentru detoxifierea lui.

Usturoiul și ceapa

Acesta ajută la tratarea candidozei atât intern cât și extern. Înainte de toate, usturoiul este un excelent curățător al sângelui, puternic antibiotic (fără a avea efectele secundare ele antibioticelor convenționale). Dacă se mănâncă crud sau zdrobit (este nevoie să fie crestat pentru a se activa ingredientele ) are efecte medicinale foarte bune asupra corpului. Ajută la fluidificarea și reducerea presiunii sângelui, scade colesterolul, combate tahicardia şi spasmele arterelor coronare răspunzătoare de producerea crizelor de angină şi a infarctului de miocard, îmbunătăţind astfel performanţa cardiacă.  De asemenea, usturoiul previne formarea cheagurilor şi a trombozei arteriale.

Proprietăţile nutritive ale usturoiului şi cepei sunt marcate în special de prezenţa unor importante cantităţi de vitamine, mai ales A, B1, B2, C şi a unor substanţe minerale utile printre care: fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Introducerea cu regularitate a usturoiului şi a cepei în alimentaţie, contribuie la asigurarea bunei funcţionări a organelor tubului digestiv, la consolidarea rezistenţei faţă de agresiuni microbiene şi virotice, la regenerarea normală a dermei şi la menţinerea tenului frumos.

Acestea fiind spuse usturoiul acționează asupra diferitelor tipuri de bacterii și fungi, și implicit asupra Candidei albicans. Inulina care se găsește în usturoi este un tip de fibră pe care bacteriile „prietenoase” o iubesc. Astfel, și datorită alicinei, care conferă acțiunea antibiotică, usturoiul este considerat unul din cele mai puternice tratamente împotriva candidozei.

Se poate aplica și local prin metoda descrisă în capitolele anterioare. (Prin formarea tamponului de usturoi cu ajutorul tifonului și a aței dentare).

Atenție! Evită usturoiul în cazul în care ai alergie la acesta. Acesta scade presiunea sanguină, iar dacă suferi de hipotensiune arterială, nu îl consuma în cantități mari, deasemenea dacă ești sub tratament cu anticoagulante, consultă medicul înainte de a începe cura cu usturoi.

Carnea slabă de fermă și cea de vânat

Carnea roșie poate fi consumată cu moderație atât timp cât o procuri de la fermă, pentru a fi carne ecologică netrată cu hormoni și antibiotice. Fii sigur că alegi părțile cu carne macră, fără grăsime sau poți opta pentru carnea de vânat care are conținut scăzut în grăsime (aproximativ 15-20% grăsime).

Asigură-te că nu prepari carnea la temperaturi ridicate, pentru că la aceste temperaturi grăsimea animală se oxidează și crează molecule de radicali liberi instabili.

Peștele

Trebuie precauție, la consumul de pește pentru că acum marea majoritate a peștelui conține mercur și alte metale toxice care se găsesc în lacurile și oceanele din întreaga lume.

Deci, la fel ca în cazul cărnii, trebuie să-ți asiguri o sursă de pește ecologic. Oricum, peștele de apă rece, tonul și somonul (benefici pentru conținutul în acizi grași) pot fi consumați de preferat în forma crudă (marinat).

Iarbă de grâu, suc de orz și de aloe vera

Iarba de grâu este considerată un superaliment, și chiar produce miracole asupra condiției infecției tale cu candida, dacă se consumă zilnic sau măcar de câteva ori pe săptămână. Abilitatea de a curăța sângele, detoxifia ficatul și a curăța colonul face ca iarba de grâu să devină esențială în tratamentul candidozei. Clorofila ajută la menținerea sănătății pielii, este antiseptică, antiinflamatorie, și antioxidantă. Vindecă răni deschise din interiorul organismului tău, accelerează regenerarea țesuturilor, purifică ficatul, reduce durerea din inflamații și omoară fungii și bacteriile.

Iarba de grâu ar trebui să fie stoarsă la aparatul de făcut suc, sau adăugată în salate în fiecare dimineață pe stomacul gol. Alte sucuri cu proprietăți asemănătoare sunt cel de orz și aloe vera, care se administrează în aceleași condiții.

Apa

Bea cel puțin 2 litri de apă plată sau apă filtrată, zilnic (sau altfel spus până când urina este transparentă), obligatoriu pentru o curățare și detoxifiere eficace și pentru a evita infecțiile urinare.

Apa va grăbi procesul de vindecare, iar când adaugi câteva picături de lămâie sau piper roșu, procesul de curățare se va intensifica. Apa spală toxinele din organism mai ales la nivelul organelor de eliminare, astfel  eviți acumularea de toxine care agravează candidoza. Cantități mari de apă vor curăța rinichii, ajutând la debarasarea acestora de deșeuri, prevenind formarea pietrelor la rinichi.

Apa, deasemenea va contribui la aspectul sănătos, vibrant, tonic al pielii, hidratând-o.

Bea în fiecare dimineață un pahar cu apă plată în care storci o lămâie, și adaugi 2 lingurițe de ule extra virgin de măsline, acest amestec va întări ficatul, stimulându-l la epurare și asigurându-te în felul acesta de buna sa funcționare.



« »